Probleme cheie în comunitățile distribuite

Vom numi "distribuită" orice comunitate de practica care nu se poate baza pe întâlniri periodice faţă în faţă ca principal vehicul pentru conectarea membrilor. Comunităţile distribuite traversează mai multe tipuri de limite. Comunităţile distribuite in zone geografice diferite unesc oameni cu fusuri orare diferite, din ţări diferite. Ca şi comunităţile locale, se fac schimburi de idei si perspective, se ajută reciproc, documentează procedurile, şi influenţează echipele de operare şi unităţile de afaceri. De asemenea, ei unesc organizaţile. Într-o eră a globalizării şi a comunicării la nivel mondial, comunităţile distribuite se dezvoltă rapid.

Toate comunităţile sunt distribuite într-o anumită masură. Ele atrag membri din părţi diferite ale organizaţiei, diferite etaje, chiar si diferite locaţii. Unirea mai multor membri care locuiesc la distanţe mari unii de ceilalti, care au o istorie şi o cultură diferită, prezintă un nou set de probleme. Atunci cand toţi aceşti patru factori, distanţa, mărimea, afiliere de organizare şi diferenţele culturale se întâlnesc, susţinerea comunităţilor devine tot mai dificilă.

Este evident că fusul orar diferit şi separarea geografică fac mai dificilă conexiunea membrilor din comunitate. Ei trebuie sa recurgă la tehnologii care nu sunt real substituite pentru interacţiunea faţă în faţă. Distanţa nu este doar fizică, comunitatea insăşi tinde să se simtă la distanţă. Distanţa face pur si simplu mai greu să ne amintim că exista acea comunitate. Desigur, "prezenţa" comunităţii reprezintă intotdeauna o problemă, deoarece chiar si comunităţile locale în mod obişnuit trec graniţele, prin urmare există o distanţă fizică între membri comunităţii. Membri care locuiesc in aceeaşi clădire sau oraş, deseori se întâlnesc din întâmplare, pe hol, în lift, la şedinţe sau la cantină. Ei se pot întalnii cu uşurinţă unul cu altul, chiar si atunci când sunt implicaţi marginal în comunitate. Comunităţile distribuite sunt în general mai puţin "prezente" pentru membri lor. Pe o conferinţă video sau pe un site Web, membrii comunitaţii nu ies în evidenţă, cu excepţia cazului în care aceştia fac o contribuţie, deschid un subiect sau cer ajutorul. Membrii nu pot să vadă cât de multe persoane citesc, şi beneficiază de o discuţie abordată. Spre deosebire de întalnirile fizice, teleconferinţele şi site-urile Web nu dau o posibilitate uşoară de formare a reţelelor informale. Din cauza acestor bariere, este nevoie de un efort mai mare pentru membrii comunitătilor pentru a cere ajutor comunităţii, a face spontan schimb de idei sau unirea în reţea cu alţi membri.

Dimensiunea comunităţii şi distanţa geografică nu sunt neapărat legate una de cealaltă. Pot exista comunităţi globale mici şi comunităţi locale mari. Deoarece comunităţile distribuite atrag, de obicei, membrii dintr-o bază mai largă de aderare, acestea pot fi foarte mari, frecvent ating dimensiuni de cateva sute de membri şi uneori peste o mie. Nu este posibil să cunoaştem personal asa multi oameni, chiar şi în cazul întâlnirilor faţă în faţă, nici nu mai putem vorbi despre cunoaşterea prin tehnologie. Mărimea are importanţă pentru modul în care comunităţile se pot structura. Atunci când luam în considerare şi distanţa, mărimea devine un factor şi mai important.

Comunităţile distribuite în mod obişnuit, se intind peste mai multe graniţe faţă de grupurile locale. Comunităţile distribuite pot traversa divizii ale aceleiaşi societăţi, diferite unităţi comerciale din cadrul aceleiaşi societăţi sau cu totul alte întreprinderi. Chiar dacă companiile din comunităţi la nivel mondial fac parte din aceiaşi organizaţie globală, fiecare are propriile sale obiective şi priorităţi, care sunt uneori conflictuale. De exeplu unele companii de petrol au avut parteneriate cu alte companii petroliere care au fost concurenţi direcţi ai acestora în alte părţi ale globului. Comunităţile de practică mari de pe glob, de cele mai multe ori prezintă probleme mai serioase în comparaţie cu comuniţăţile locale în obţinerea managerilor seniori cu priorităţi conflictuale pentru a cumpăra cu adevărat în ideea impărtăşirii cunoştinţelor cu alte companii sau unităţi comerciale. Acest lucru este complicat deoarece intervine nevoia de a elabora criterii care să se ocupe de proprietatea intelectuală. Astfel de probleme pot fi blocaje serioase pentru comunităţile care acoperă organizaţii, unde proprietatea intelectuală reprezintă o sursă de avantaj competitiv.

Comunităţile distribuite sunt deseori formate din membri ce aparţin unor culturi diferite. Culturile naţionale sunt tipul cel mai evident, dar culturile organizaţionale şi profesionale pot prezenta probleme în societăţile diversificate sau atunci când când a existat activitate multă de achiziţie şi fuziune. Persoane care provin din medii culturale diferite pot avea diferite moduri de raportare în cadrul comunităţii, iar acest lucru poate afecta dezvoltarea comunităţilor globale. Dorinţa oamenilor de a întreba, care dezvăluie "ignoranţa" acestora, negativismul lor, contrazicerea unor experţi cunoscuţi, urmărirea altora în conversaţie, toate aceste comportamente variază foarte mult între diferite culturi. Diferențele culturale pot duce cu ușurință la dificultăți de comunicare și interpretare greșită. Într-un caz de fuziune a unei companii europere cu una americană, oamenii au realizat cp au avut interpretări diferite ale modului de a veni la o întălnire. Europenii sau venit mereu foarte bine pregătiţi, cu o orgine de zi şi documente elaborate în prealabil, ei crezând că americanii nu şi-au făcut temele, ori pentru că au fost leneşi ori pentru că nu le-a păsat. Americanii au fost obişnuiţi să îşi elaboreze documentele împreună, la şedinţe, şi au interpretat buna pregătire a europenilor ca o modalitate prin care doresc să preia conducerea. Comunităţile distribuite de succes trebuie să înveţe să abordeze diferenţele culturale, fară a le minimiza sau a judeca oamenii.

Diferenţele lingvistice pot fi o barieră importantă în comunicare. Ele pot intensifica graniţele culturale, chiar si atunci când toţi vorbesc o limbă comună. Cei care nu vorbesc fluent o limbă străină pot să nu înţeleagă nuanţele şi conotaţiile din spatele unor termeni sau pot ezita să vorbească în cazul în care sunt nesiguri pe capacitatea lor de a se exprima în mod eficient.

Accesul la tehnologie poate fi o barieră în comunicare. Comunităţile se bazează pe conexiunile între membri. În cazul în care pur şi simplu conexiunea este dificilă, oamenii nu se implică aşa mult în comunitate, cel puţin nu regulat. Un membru al comunitaţii globale din Nigeria a fost nevoit sa aştepte douazeci de minute pentru a se conecta la siteul Web datorită vitezei sale scazute la internet. Chiar dacă nu era necesar să stea la calculator tot timpul, el considera experienţa de conectare plictisitoare şi a făcut contribuţii rare în comunitate, în comparaţie cu alti membri ai acesteia. Comparam această experienţă cu cea a unei comunităţi locale, o simplă plimbare pe hol pentru a gasi pe cineva cu care să vorbească. Efortul special pe care membri il fac pentru a se conecta creşte costurile comunităţii, în termeni de timp şi efort de participare, creşte inerţia pe care  comunitatea este nevoită să o depăşească, şi face mai important oferirea de valoare concretă membrilor sai.