Sistem de cunoaştere

                                      Sistem de cunoaştere

Construirea unui sistem de cunoaştere este un proces complex. Este posibil să aveţi comunităţi existente la diferite etape de maturitate, dar ideea este aceea de a lansa şi cultiva mai multe comunităţi reprezentative într-un mod idenţionat, pentru a le stabili mai sistematic în cadrul organizaţiei. Ca oricare altă iniţiativă, o comunitate bazată pe cunoaştere trece prin stagii. Aceste stagii nu sunt diferite de cele ale iniţiativelor tradiţionale de organizare, dar se pune accentul pe promovarea dezvoltării comunităţilor. Stagile reflectă natura dinamică a comunităţilor care evoluează prin etapele ciclului de viaţă. Aceste etape sunt: Iniţiativă-prepararea, lansarea, dezvoltarea, consolidarea.

Primul stagiu este acela de pregătire, unde se va pune un fundament. Acesta include evaluarea situaţiei actuale şi a pregătirea unor posibile cai de dezvoltare. Cel mai important, acesta este momentul pentru stabilirea unei conexiuni puternice cu stragegia de afaceri, fie prin analiza competenţelor şi proceselor de afaceri sau prin intervievarea managerilor şi practicienilor pentru a obţine perspectivele lor în ceea ce priveşte implicaţiile de cunoaştere a strategiei de afaceri. În funcţie de organizare, va fi nevoie de un plac de acţiune iniţial, obţinerea unui ajutor din partea unui sponsor sau de a convinge părţile interesate de valoarea planului dvs. Începe iniţiativa de cunostinţe prin crearea unui plan care descrie explicit capacităţile necesare pentru atingerea obiectivelor strategice ale firmei.

Un alt aspect al etapei de pregătire, care poartă o menţiune specială, este infrastructura tehnologică. Pentru multe organizaţii, instrumentele IT au oferit accentul pentru iniţiativele de gestionare a cunoştinţelor, şi totuşi am argumentat cele mai bune aplicaţii tehnologice eşuează dacă practicanţii nu le adaptează pe proiectul lor. Având in vedere acest avertisment, comunităţile de practica devin din ce în ce mai dependente de tehnologie pentru gestionarea resurselor, susţin activităţi de învăţare, se conectează cu colegii şi îşi dezvoltă cunoşinţele în cadrul organizaţiei. Acest lucru este valabil mai ales atunci când o comunitate este distribuită geografic, dar chiar si o comunitate locală va avea nevoie de tehnologie pentru menţinerea legăturii între şedinţe şi construirea unei baze de cunoştinţe.

Faza a doua: Lansarea-Acum sunteţi gata pentru a începe lansarea comunităţilor în domenii cheie. Va trebui să găseşti locuri unde exisţă energie din partea potenţialilor membri şi suficientă semnificaţie de organizare pentru a atrage atenţie. Există mai multe opţiuni tactice pentru lansarea unei comunităţi, dar si abordarea corectă pentru orice organizaţie  depinde de anumiţi factori, inclusiv urgenţele strategice, cultura şi nivelul actual de expertiză în dezvoltarea comunităţii. Există multe moduri de analiză: High-visibilitz vs low-visibility, top-down vs buttom-up, paralele vs secvenţială. Desigur, cea mai bună abordare de lansare, în practică, va combina elemente de la fiecare set de obţiuni. De exemplu, domeniile pot fi definite de sus în jos(Top-down) pentru alinierea cu strategia de afaceri, dar acest lucru nu explude cutivarea iniţiativei la nivel local. În mod ideal, iniţiativa poate desena avantajele ambelor abordări, chiar daca una este predominantă. Fiecare organizaţie este unică, şi este util pentru a incerca strategiile pentru a vedea ce funcţionează si ce nu. De fapt, am constatat ca majoritatea managerilor preferă să incerce strategiile pe rand. Piloţii, cei care testează strategiile pregătesc terenul de antrenament pentru coordonatorii de personal şi dau managerilor o şansă să se obişnuiască cu ideea de comunităţi de practică. Piloţii pregătesc echipa de suport, sponsorii şi părţile interesate de schimbări pe o scară mult mai largă pe măsură ce numărul de comunităţi creşte.

Faza a treia: Extinderea-După ce managerii s-au convins de o abordare bazată pe cunoaştere, sponsorii iniţiali pot decide lansarea comunităţilor pentru acoperirea tuturor domeniilor cheie de cunoştinţe. Daca treaba a fost facută bine în timpul fazei de lansare, va fi constituită o bază  solidă pentru extinderea şi integrarea comunităţilor în cadrul organizaţiei.

Faza a patra: Consolidarea-Există mai multe modalităţi de a ajuta consolidarea comunităţilor ca elemente integrale şi generative ale organizaţiei. Liderii pot ajuta instituţionalizarea comunităţilor, oferindu-le legitimitate şi statut în stuctura organizatorică. Acest rol nominal trebuie să fie susţinut de integrarea funcţională care face cunoştinţele şi invăţarea integrantă în tot ceea ce face organizaţia. Organizaţiile care  integrează cu succes comunităţile acordă acestora activităţi de lucru zilnic-cum echipele pot gasi o modalitate mai bună de rezolvare a unei probleme, cum noi veniţi invaţă din mers, cum să ţină pasul cu progresele tehnologice recente. În cele din urmă, aliniază comunităţile cu strategiile de afaceri, cu sistemele de măsurare şi cu politicile resurselor umane menite să consolitdeze obiectivele de dezvoltare a cunoştinţelor.

Faza a cincia: Transformarea-Aşa cum copiii transformă părinţii lor pe măsură ce cresc, comunităţile transformă organizaţiile în care prosperă. În cazul în care cunoaşterea devine conducătorul central al afacerilor unei organizaţii, ar trebui să ne aşteptăm ca şi comunităţile să joace un rol important. În cele din urmă, concentrându-se pe comunităţile de practică va avea un efect de transformare asupra organizaţiei. Până în prezent, un număr tot mai mare de organizaţii au început iniţiative de cunoaştere bazate pe comunitate, dar cele mai multe nu au fost încă transformate de către comunităţile lor.